Vederea poate să fie deficientă încă de la naştere sau din cursul primei copilării. O urmărire medicală regulată permite stabilirea eventualelor probleme de percepţie vizuală.
Ochii sunt organele care se dezvoltă cel mai rapid la copil şi ajung la mărimea lor definitivă (în jur de 2,5 cm în diametru) la 3 ani. Organe foarte complexe, ei prezintă uneori anomalii mai mult sau mai puţin grave, care trebuie să fie rapid tratate.
CE ESTE OCHIUL?
Ochiul este constituit, dinainte înspre înapoi, din cornee, în spatele căreia se găseşte irisul (care îi dă ochiului culoarea), şi pupilă, un mic orificiu de 3 sau 4 mm în diametru, a cărei deschidere se măreşte în întuneric şi se micşorează la lumină.
In spatele pupilei se găseşte cristalinul (modificările curburii lui permit adaptarea vederii la distanţă şi de aproape), apoi retina, al cărei rol este să transmită informaţii creierului prin intermediul nervului optic.
MĂSURAREA PERCEPŢIEI VIZUALE
Percepţia vizuală este măsurată în zecimi. Un scor de 10/IC corespunde unei vederi foarte bune. Copilul obţine, în general, acest scor între 5 şi 7 ani; anterior, la vârsta de 1 an, el nu arc decât 3/10 sau 4/10; între 3 şi 5 ani, atinge 9/10 din percepţia vizuală.
CE VEDE NOU-NĂSCUTUL?
La numai câteva ore după naşterea sa, atenţia vizuală a nou-născutului este deja captată fie de o lumină dulce, fie de obiecte strălucitoare destul de contrastante (succesiune de benzi albe şi negre, de exemplu).
Incă din primele lui zile de viaţă, el va urmări cu ochii un obiect care se deplasează. Dar ceea ce îi atrage atenţia nounăscutului este, mai cu seamă, figura mamei sale, mai ales atunci când ea se mişcă şi vorbeşte.
