Medicamentele psihiatrice sau psihotrope există de multă vreme şi au schimbat viaţa bolnavilor. Descoperirea lor a dus la progresul psihiatriei, care s-a apropiat de celelalte ramuri ale medicinei.
Majoritatea moleculelor utilizate astăzi au fost descoperite din întâmplare, iar modul lor de acţiune a fost analizat abia ulterior. Acest mod de abordare, prin încercări, frecvent în medicină, nu împiedică buna cunoaştere a modului de acţiune, a eventualelor efecte secundare şi a limitelor de utilizare a medicamentelor psihotrope.
O TEORIE BIOLOGICĂ
Se presupune că un mare număr de tulburări mintale ar avea o cauză biologică, ceea ce explică şi justifică utilizarea medicamentelor pentru a trata acele stadii care asociază emoţii şi comportamente anormale.
Această idee pare a fi confirmată de un anumit număr de fapte, precum experimentele care pornesc de la prelevări biologice (sânge, urină, lichid cefalorahidian) de la persoane bolnave sau acţiunea produselor chimice asupra comportamentului animal. Recenta descoperire a tehnicilor de imagistică funcţională care permit vizualizarea creierului şi funcţionarea acestuia permite înţelegerea mecanismelor cerebrale şi a disfuncţionalităţilor acestora.
Conform cercetătorilor care înclină spre această teorie biologică, tulburările mintale sunt provocate de o anomalie în anumite reţele de celule nervoase (neuroni). Se presupune că mai mulţi neuro- mediatori (mesageri chimici între neuroni) ar fi implicaţi în aceste disfuncţionalităţi (dopamina, nora- drenalina şi serotonina). Aşadar, rolul medicamentelor psihotrope este acela de a acţiona asupra neuromediatorilor din creier.
TRATAMENTUL PE TERMEN LUNG
Medicamentele utilizate în psihiatrie sunt adeseori prescrise pentru mai multe luni sau mai mulţi ani. în mare parte a timpului, tratamentul este continuat mult timp după dispariţia simptomelor, pentru a se preveni o recădere timpurie după oprirea medicaţiei. Acesta este principiul de bază în cazul medicamentelor care reglează dispoziţia.
