Orice anomalie care afectează unul dintre aceste simţuri are efecte asupra celuilalt, întrucât simţim alimentele pe care le introducem în cavitatea bucală şi prin partea posterioară a nasului, cu care gura comunică.
Pentru a ajunge la organele receptoare ale gustului şi mirosului, moleculele în cauză trebuie să fie dizolvate în mucusul nazal sau în salivă. Orice degradare a mucusului sau a salivei atrage după sine o modificare a senzaţiilor resimtite.
PIERDEREA MIROSULUI
Pierderea mirosului sau anosmia poate fi totală sau parţială, temporară sau permanentă. Poate, de asemenea, afecta o singură parte a nasului sau poate implica doar anumite mirosuri.
Cauzele pierderii mirosului sunt variate. Anosmia de transmisie. Aceasta poate fi provocată de ventilarea defectuoasă a foselor nazale, ceea ce împiedică molecula odorantă să ajungă la organele senzoriale. Pot fi responsabili pentru acest defect o eventuală răceală, o rinită acută sau cronică, o sinuzită, un polip nazal, precum şi abuzul de tutun.
In acest caz de anosmie, aşa-zisă de transmisie, pierderea mirosului este vindecată prin tratament local sau prin medicamente adecvate pentru fiecare dintre aceste afecţiuni în parte. Anosmia de percepţie. Poate ficauzată de distrugerea organelor senzoriale în sine.
Acest tip de anosmie, aşa-zisă de percepţie, poate fi cauzată de o tumoră benignă (meningiom), care răneşte nervul mirosului (nervul olfactiv), de o tumoră malignă care atinge rinofaringele sau lobul frontal al creierului.
