Procesul naşterii

Sarcina pe saptamani -In timpul naşterii, femeia trece prin multe schimbări fizice şi emoţionale. Travaliul începe prin dilataţia colului uterin şi se termină după expulzia placentei.

Travaliul se împarte în trei etape distincte. Experienţa fiecărei femei este particulară, fiecare etapă putând varia enorm atât de la femeie la femeie, cât şi de la o sarcină la alta. Durata medie a tra­valiului este de 12 până la 14 ore pentru primipare (femeile aflate la prima naştere] şi de aproximativ 7 ore la multipare (femeile care au mai născut).

CONTRACŢIILE

In prima etapă a travaliului, colul uterin se deschide complet pen­tru a permite copilului să treacă prin el.
In timpul sarcinii, rolul colului uterin este deosebit de important, el având funcţia de a ţine copilul pe loc, în uter. In primele ore de la declanşarea travaliului, rolul colului uterin se schimbă complet, el transformându-se într-o cale de trecere netedă, larg deschisă, prin care copilul coboară în procesul naşterii.
Perioada de tranziţie este mar­cată de momentul în care uterul îşi modifică modul de contracţie, de la spasme care produc dilata­ţia colului la spasme care împing copilul afară, către exterior. In timpul acestei perioade, femeia trece deseori prin schimbări fizice şi emoţionale intense.
Contracţiile devin mai intense şi mai apropiate una de alta în timp, unele femei putând simţi câte două sau trei contracţii împreună, aces­tea neavând practic niciun inter­val de timp liber între ele. Ele pot fi însoţite de unele simptome printre care tremurături, diaree sau chiar vărsături.

MODIFICĂRI EMOŢIONALE

In acest timp, modificările emoţi­onale se pot manifesta prin com­portamente mai puţin caracteris­tice. Femeile pot deveni extrem de iritabile şi prost dispuse. Este ceva obişnuit pentru o femeie aflată în travaliu să se înfurie pe partene­rul ei, să îl învinuiască de dure­rea pe care ea o resimte. Unele femei declară că în această etapă au senzaţia ca le-a ajuns tot ce au îndurat şi nu mai vor să aibă copi­lul. Cei din jur pot fi surprinşi de modul în care femeia poate să înceapă să geamă.

NAŞTEREA COPILULUI

A doua etapă începe atunci când colul uterin este dilatat pe deplin şi durează până la naşterea copi­lului. Acesta este stadiul de expulzie, când mama împinge copilul afară. Multe femei consideră ideea de a împinge imposibil de imagi­nat şi sunt surprinse de faptul că aceasta este un act instinctiv şi se produce prin acţiunea involuntară a uterului, fiind ceva la care nu se poate opune rezistenţă. Pe măsură ce copilul trece prin canalul vagi­nal, femeia are senzaţia de durere şi usturime la acest nivel, care uneori este descrisă ca o senzaţie intensă de arsură. Unele femei vor dori să atingă capul copilului, pe măsură ce acesta se naşte, pentru a întâmpina venirea pe lume a acestuia.

Travaliul debutează cu dilataţia colului uterin, de peste 2 cm. Contracţiile devin dureroase şi regulate, cu intervale din ce în ce mai mici între ele.

PERIOADA DE DUPĂ NAŞTERE

Pentru femeile cărora li s-a dat deja să ţină nou-născutul în braţe, de către personalul medi­cal, perioada de după naştere, de expulzie a placentei, care este şi etapa finală a naşterii, trece aproape neobservată, femeile fiind într-o stare tulbure, dată de euforia şi excitaţia momentului.
Odată ce copilul se află în sigu­ranţă în braţele mamei, aceasta simte, de obicei, o senzaţie de uşu­rare copleşitoare. Cele nouă luni de sarcină au ajuns în cele din urmă la final, durerile naşterii au trecut, iar copilul este sănătos.
In acest moment, este important să se acorde părinţilor un timp pe care să îl petreacă singuri cu copi­lul, timp în care între ei şi copil se creează o legătură afectivă.

In timp ce îşi ţine copilul în braţe, mama trece prin multe stări emoţionale. Cea mai puternică dintre ele este cea de uşurare.

GESTIONAREA DURERII

Majoritatea femeilor au dureri intense în timpul contracţiilor, iar anticiparea acestordureri este una din cauzele principale ce provoacă anxietatea legată de naştere. Mare parte din durerea resimţită de mamă în timpul naşterii se dato­rează aşteptărilor caracteristice mediului cultural din care provin, care fac ca naşterea să reprezinte un eveniment dureros.
Rezultatul este un cerc vicios, în care teama produce tensiune şi durere, ceea ce duce la inten­sificarea fricii şi a stresului şi la accentuarea durerii. Este impor­tant ca femeile să conştientizeze că durerile provocate de contracţii nu indică faptul că ceva nu ar fi în regulă, ci sunt pe deplin normale şi chiar funcţionale.
Durerea nu provine direct din uter, ci rezultă din lipsa de sânge la nivelul ţesuturilor abdominale, provocată de contracţiile uterine.

Când capul începe să iasă, vaginul se destine, permiţând trecerea lui. Acesta este stadiul cel mai dificil şi mai dureros din timpul naşterii.

Există chiar dovezi care suge­rează că durerea este un indiciu important pentru creier, îndem­nând femeile să se mişte în moduri adecvate procesului naşterii.
In timp ce multe femei îşi aduc aminte de naştere ca de o expe­rienţă extrem de dureroasă, ele afirmă că sunt capabile să suporte acest proces, datorită finalităţii fericite a evenimentului – naşterea unui copil.
Deoarece nimeni nu îi poate spune dinainte unei mame aflate la prima naştere, cum va evolua travaliul, este important ca ea să nu aibă prejudecăţi privind folosi­rea unor metode de combatere a durerii şi să nu le excludă din start. Cuplurile mai trebuie să fie pregă­tite pentru posibilitatea ca naşte­rea să se finalizeze printr-o opera­ţie cezariană, care este probabilă în procent de 20 la sută din totalul naşterilor. După o operaţie cezari­ană, femeia poate avea senzaţia că a fost lipsită de experienţa naşte­rii vaginale.

ROLUL TATĂLUI

Dacă taţii sunt prezenţi la naştere, ei au deseori un rol important în a ajuta partenerele să se simtă con­fortabil, susţinându-le în diferite poziţii, asigurându-le aportul de lichide de băut şi ajutându-le să se simtă mai stabile emoţional. Ei pot fi lăsaţi să prindă copilul care iese şi să taie cordonul ombilical.
In ciuda eforturilor mamei şi a personalului medical de a ajuta taţii să se implice, mulţi dintre ei îşi amintesc faptul că nu simt că ar avea un rol în momentul în care ceva atât de important, la care au contribuit şi ei, ajunge la punc­tul maxim de desfăşurare. Unii se simt ignoraţi sau daţi la o parte,din cauza faptului că atenţia este concentrată pe mamă. 0 parte din­tre ei se simt chiar respinşi dacă partenera lor se comportă într-un mod necaracteristic ei, în tim­pul durerilor.

Tatăl poate să acorde un ajutor fizic partenerei lui, în diferitele poziţii pe care le presupune travaliul – El îi poate asigura acesteia şi un sprijin emoţional, dacă este nevoie.

REACŢIILE FAŢĂ DE COPIL

Reacţiile părinţilor la naşte­rea copilului se pot manifesta într-un mod variat, de la lacrimi sau exclamaţii de bucurie, până la tăcere sau epuizare. Unele cupluri se simt cuprinse de un val de dra­goste pentru copil. Altele se simt uşurate că naşterea a luat sfâr­şit, sau se simt mândre de realiza­rea lor, dar, în mod ciudat, neinte­resate de copil.
Uneori, acomodarea cu reali­tatea existenţei unui nou membru de familie ia ceva timp. Copiii pot fi mai mici decât se aşteptau părin­ţii, au capul deformat şi sunt aco­periţi de o substanţă grăsoasă, de culoare albă, numită vernix. Odată ce părinţii încep să îngri­jească copilul, ei vor observa că acesta reacţionează la vocile lor şi că sentimentul de iubire se dez­voltă în mod natural. Pentru părin­ţii aflaţi la primul copil, începe o nouă fază a vieţii lor.

După naştere, mama şi tatăl pot să îşi ţină copilul în braţe şi să îl admire. Venirea pe lume a copilului marchează o nouă etapă în viaţa lor de cuplu.