>Un conduct pentru măduva spinării
Fiinţa umană se naşte cu 33 de vertebre dar, în timpul creşterii osoase, unele dintre ele se unesc, iar la vârsta adultă coloana vertebrală conţine doar 26 de vertebre, dintre care 24 sunt mobile si două sunt fixe. Ele formează o tijă subţire şi robustă care susţine craniul, serveşte drept punct de unire pentru coaste şi centura pelviană, adăposteşte şi protejează măduva spinării.
VERTEBRELE
Descriere
► Repartizare
Cele 26 de vertebre care formează coloana vertebrală sunt repartizate în 5 regiuni:
► 7 vertebre cervicale, care reprezintă osatura gâtului şi îi permite să se mişte.
► 12 vertebre toracice, situate în spatele cavităţii toracice.
► 5 vertebre lombare, care susţin partea inferioară a spatelui.
► osul sacral, format din unirea celor 5 vertebre sacrale.
►coccisul, format din unirea celor 4 vertebre coccigiene.
Osul sacral şi coccisul vor face obiectul unei fişe separate.
► Structură
în funcţie de localizarea şi de funcţiile lor, vertebrele au caracteristici diferite, dar ele formează un ansamblu omogen, şi conţin:
► Un corp vertebral, partea cea mai groasă, regiunea care susţine vertebra. Faţa sa inferioară şi cea superioară sunt aspre şi asigură astfel o mai bună aderenţă a discurilor intervertebrale carti-laginoase. Pe părţile laterale, forame-nele (orificii) permit trecerea vaselor sanguine care transportă nutrienţii.
► Un arc vertebral, format din 2 procese (proeminenţe), scurte şi groase, pedi-culele vertebrale, din 2 lame vertebrale (lamele osoase aplatizate), şi închis prin intermediul corpului vertebral. Orificiul vertebral astfel format conţine măduva spinării, ţesut adipos, ţesut conjunctiv areolar şi vase sanguine. Suprapunerea orificiilor vertebrale formează canalul vertebral, în timp ce suprapunerea incizuri-lor vertebrale (crestăturile) şi a pedicule-lor vertebrale creează un orificiu de fiecare parte. Această gaură de conjugare permite trecerea unui singur nerv spinal.
► 7 procese care pleacă din arcul vertebral: cele 2 procese transversale, situate la joncţiunea dintre lamă şi pedicul, procesul spinal, care prelungeşte punctul de unire a lamelor vertebrale înspre partea posterioară, şi cele 4 procese articulare, care formează articulaţiile coloanei cu vertebrele adiacente, prin intermediul suprafeţelor de contact, numite faţete, şi care sunt acoperite de cartilaj hialin.
Particularităţi
► Vertebrele cervicale (de la C1 la C7)
Corpul lor este mai mic, dar arcul lor este mai larg şi ele conţin 3 orificii: un orificiu vertebral, mai mare, care adăposteşte partea cervicală a măduvei spinării, şi două procese transversale, fiecare dintre ele conţinând un orificiu transversal prin care trec artera vertebrală, vena şi nervul corespunzător. Procesul spinos al vertebrei C7, numită vertebra proeminentă, este vizibil şi palpabil la baza gâtului.
► Vertebrele toracice (de la T1 la T12)
Mult mai mari şi mai robuste decât vertebrele cervicale, vertebrele toracice se articulează, de o parte şi de alta, cu coastele. în plus, cu excepţia vertebrelor T11 şi T12, procesele lor transversale sunt mai lungi şi mai late. în sfârşit, procesele spinale ale T1 şi T2 sunt lungi şi îndreptate în jos, în timp ce procesele spinale ale T11 şi T12 sunt mai scurte şi mai late şi sunt îndreptate înspre partea posterioară.
► Vertebrele lombare (de la L1 la L5)
Acestea sunt cele mai mari şi cele mai robuste, deoarece greutatea corpului suportată de coloană creşte în partea sa inferioară. Procesele lor sunt, din această cauză, scurte şi groase.
Atlasul si axisul
Primele două vertebre cervicale sunt foarte diferite de celelalte oase ale coloanei vertebrale.
► Atlasul (C1), prima vertebră cervicală, susţine capul. Cea mai importantă particularitate a acestui inel osos este aceea că el nu are nici corp, nici proces spinos, ci mase laterale, ale căror feţe superioare, numite faţete articulare, sunt concave. Ele se articulează cu condilii occipitali pentru a forma cele două articulaţii atlanto-occipitale. Aceste articulaţii permit înclinarea capului de sus în jos. Feţele inferioare ale maselor laterale se articulează cu a doua vertebră cervicală. Procesele transversale şi orificiile transversale ale atlasului sunt voluminoase.
► Axisul, a doua vertebră cervicală (C2), este prevăzut cu un corp vertebral. Un proces, numit dintele axisului, apare deasupra părţii anterioare a orificiului vertebral al atlasului. Dintele axisului serveşte de pivot pentru rotirea atlasului şi a capului, ceea ce permite întoarcerea acestuia dintr-o parte în alta. Articulaţia formată din arcul anterior al atlasului, dintele axisului şi faţetele lor articulare, este numită articulaţia atlanto-axoidiană. în unele traumatisme craniene, dintele axisului pătrunde în bulbul rahidian al encefalului. Este ceea ce se numeşte, în mod obişnuit, „lovitura”.
