Clonarea – Corpul Uman

>De la ficţiune la realitate

Clonarea reprezintă o manipu­lare genetică prin care, pornind de la o singură celulă a unui indi­vid, se produce o copie identică, numită clonă. Totul, sau aproape totul, poate fi donat: o genă, o proteină, o plantă, un animal, chiar şi un om. Cel puţin în teo­rie, căci în practică tehnicile utili­zate sunt departe de a fi complet cunoscute.

Tehnici

Există două categorii importante de donări:
► Prin scindarea unui embrion
Această tehnică, numită şi donare ori­zontală, reproduce artificial ceea ce se petrece în natură în cazul „gemenilor adevăraţi”. Ea constă în scindarea unui embrion, conceput cu ajutorul unui ovul şi a unui spermatozoid, în timpul pri­melor stadii ale dezvoltării sale. Oamenii de ştiinţă utilizează această divizare a unui embrion prin fecundare in vitro pentru clonarea anumitor animale de crescătorie (bovine, ovine şi iepuri), încă din anii ’90. în cazul omului, această tehnică a fost deja experimentată pe embrioni anormali, care nu erau viabili, putând permite efectuarea unor teste genetice pe un embrion geamăn, înain­te de a-l transfera din nou în uterul matern.

► Prin transfer nuclear
Această tehnică, numită donare ver­ticală, constă din prelevarea unei celu­le adulte diferenţiate (de exemplu, o celulă a pielii) şi injectarea acesteia într-o celulă care provine dintr-un embrion sau un ovocit care a fost, în prealabil, golit de nucleul său (şi astfel, de mate­rialul său genetic). După diferite stimulări electrice şi/sau chimice, noul ansam­blu fuzionează, pentru a da naştere unei celule care se va divide şi va forma un embrion cu acelaşi patrimoniu genetic ca şi nucleul celulei donatoare.
Finalităţi
► Clonarea reproductivă
Scopul donării reproductive este acela de a „crea” un individ identic cu alt individ, indiferent dacă acesta din urmă trăieşte sau este decedat. Embrionul donat in vitro, prin trans­fer nuclear, este implantat într-un uter şi se dezvoltă acolo ca oricare alt embrion fertilizat de un sperma­tozoid: el îşi continuă diviziunile celu­lare, ajunge în stadiu de făt, apoi de nou-născut. Astfel, bebeluşul donat are acelaşi patrimoniu genetic ca şi donatorul, fără a fi, totuşi, copia per­fectă a acestuia, având în vedere că el are, de asemenea, mici cantităţi de ADN mitocondrial conţinut în celula al cărei nucleu a fost înlăturat. Mai mult, el a cunoscut un mediu fetal diferit de cel al modelului său. în teorie, aplicabilă în cazul omului, clonarea reproducti-vă, care nu a reuşit decât la anumite rase de animale, rămâne o tehnică puţin fiabilă. Nu numai că şansele de succes sunt foarte mici (de 1 până la 2 %), dar cel puţin jumătate dintre animalele do­nate au, încă de la naştere, probleme cardiace sau imunitare.
► Clonarea terapeutică
Scopul donării terapeutice este acela de a se produce material viu, utilizabil ca „medicament”. în acest caz, embrionul uman este donat exact ca şi în cazul donării reproductive, dar dezvoltarea lui este întreruptă după câteva zile, în vederea colectării celulelor. Aceste celu­le embrionare sunt numite celule stern totipotente, deoarece ele sunt capa­bile să se transforme în oricare celulă a corpului uman. Acesta este avantajul principal al acestei tehnici, care nu este încă decât la început: cercetătorii speră să obţină, datorită acestei tehnici, celu­le diferenţiate (celule cardiace, muscu­lare, nervoase) care ar putea să le per­mită tratarea unui număr mare de boli genetice sau legate de degenerescentă, cum ar fi diabetul, boala Alzheimer, boala Parkinson, anumite tipuri de can­cer, cum ar fi leucemia etc. Sau, de ce nu, să repare sau să fabrice un organ în întregime… Donatorul ar putea fi şi pri­mitor, mai ales că astfel nu există nici un risc de respingere.


Clonarea moleculară
Clonarea celulelor este practicată de peste douăzeci de ani pentru per­fecţionarea vaccinurilor şi a medica­mentelor. Metoda, care constă din inserarea în bacterii sau în drojdii a genei care controlează sinteza mole­culelor de interes terapeutic, permi­te obţinerea unor produse în canti­tate aproape nelimitată.

Animalele
„medicamente”
Clonarea reproductivă permite fabri­carea în lanţ a unor clone de anima­le de fermă (vaci, oi, capre), modi­ficate genetic (sau transgenice), în vederea producerii de proteine sau de medicamente. Ea permite, de asemenea, crearea în serie a anima­lelor de laborator, toate identice (deci care prezintă, de exemplu, aceeaşi anomalie genetică). în con­cluzie, ea ar putea furniza organe pentru fiinţe umane, prin interme­diul animalelor transgenice (xeno-grefe).
Precedente
Dacă cercetătorii au reuşit să creeze clone de broaşte pornind de la celu­le embrionare încă din anul 1952, abia în anul 1997 s-a născut primul mamifer donat dintr-o celulă adul­tă: oaia Dolly. De atunci, clonarea s-a răspândit, încetul cu încetul, la toate speciile animale: porc, vacă, şoarece, iepure, maimuţă, pisică.

Legislaţie
In Franţa, legile bioeticii adoptate în anul 2004 interzic orice donare umană, indiferent dacă este vorba despre donare reproductivă sau tera­peutică. Statele Unite, care s-au declarat, de asemenea, împotriva ori­cărei forme de donare umană, nu au încă o legislaţie clară cu privire la acest subiect (legislaţia interzice orice cercetare finanţată din fonduri publi­ce asupra embrionului uman, dar nu precizează nimic cu privire la sectorul privat). Dimpotrivă, în Marea Brita­nic clonarea terapeutică şi expe­rienţele legate de embrionul uman sunt autorizate încă din anul 2001.