Corpul uman organe interne

Corpul uman organe interne – Privire normală asupra abdomenului
Abdomenul este partea trunchiului care se găseşte situată între torace (în partea superioară) şi pelvis (în partea inferioară). Conţinutul cavităţii abdominale este protejat de un cadru osos şi de peretele stomach.

Organele interne situate în porţiunea supe­rioară a cavităţii abdominale – fica­tul, vezica biliară, stomacul şi splina – sunt poziţionate chiar sub cupola diafragmului şi sunt protejate de coastele inferioare.
Vertebrele şi muşchii asociaţi lor formează peretele posterior al cavi­tăţii abdominale, în timp ce oasele pelvisului reprezintă susţinerea inferioară a cavităţii abdominale.
Abdomenul este relativ slab professional­tejat de structuri osoase. Aceasta permite în schimb o mobilitate a trunchiului deosebită precum şi distensia abdomenului atunci când aceasta este necesară, cum ar fi pe perioada de sarcină sau după o masă copioasă.

Conţinutul cavităţii abdominale embody:
■ Mare parte din tractul intestinal
■ Ficatul
■ Pancreasul
■ Splina
■ Rinichii.
Pe lângă aceste organe cavita­tea bellyă mai conţine vase de sânge, vase limfatice şi nervi, care merg la organe, precum şi o canti­tate variabilă de ţesut gras.
imagine stomach corpul uman Poze
Cavitatea stomachă confine organele digestive, cum ar fi stomacul şi intestinul, cunoscute sub numele popular de viscere.

Cea mai mare parte a conţinu­tului cavităţii abdominale este învelită într-o foiţă fină, umezită, care este cunoscută sub numele de peritoneu. Cutele pe care le face peritoneul ancorează visce­rele abdominale de pereţii cavi­tăţii abdominale şi permit aces­tor organe să alunece uşor unele peste altele.
Cea mai amplă parte a peri­toneu lui este omentul mare, care atârnă în jos, pornind de la marginea inferioară a stoma­cului şi acoperă colonul trans­vers şi ansele intestinului sub­ţire, ca un şorţ. Omentul mare conţine o cantitate importantă de ţesut gras, care îi dă acestuia un aspect gălbui.

Omentul mare se mai numeşte şi „poliţistul abdomenului” dato­rită faptului că se adună în jurul unui organ inflamat pentru a pre­veni răspândirea infecţiei către alte organe. Tot el ajută şi la pro­tejarea organelor abdominale de traumatisme şi izolează termic abdomenul, prevenind pierderea de căldură.

Omentul mare este o perdea de ţesut gras, ce atârnă în faţa organelor abdominale. Rolul lui este de a proteja şi izola termic structurile pe care le acoperă.

Pentru a putea descrie poziţia organelor din interiorul abdomenului, sau localizarea durerilor abdominale, medicii au considerat utilă împărţirea abdomenului în regiuni delimitate de planuri imaginare, verticale şi orizontale.
Abdomenul poate fi împărţit în nouă regiuni, care se pot delimita precis. Aceste regiuni sunt delimitate de două planuri orizontale (subcostal şi inter-spinos) şi două planuri verticale (pe linia de mijloc a fiecărei clavicule). Cele nouă regiuni sunt următoareele:
■ Hipocondrul drept
■ Epigastrul
■ Hipocondrul stâng
■ Flancul drept (zona lombară)
■ Zona ombilicală
■ Flancul stâng (zona lombară)
■ Regiunea inghinală dreaptă
■ Regiunea suprapubiană
■ Regiunea inghinală stângă

Pentru uzul clinic normal de obicei este suficient să se împartă abdome­nul numai în patru sectoare, delimitate de un plan orizontal (transombilical) şi unul vertical (median).
Cele patru zone astfel delimitate se numesc simplu: cadranul supe­rior drept şi cadranul superior stâng şi cadranul inferior drept şi cadranul inferior stâng.

Este important de ştiut ce parte a conţi­nutului belly este situată în fiecare regiune. Dacă apare o anomalie sau dacă pacientul acuză o durere abdomi­nală, aceste cadrane pot fi folosite pen­tru a indica locul afectării, pentru a avea un criteriu de referinţă în viitor.

Cunoaşterea anatomiei peretelui abdominaleste essentială pentru chi­rurgii care fac operaţii pe abdomen.
Dacă este posibil, este de prefe­rat ca medicul chirurg să facă inci­zia de-a lungul liniilor naturale de clivaj, numite liniile Langer, ale pie­lii, care se găsesc paralel cu dispu­nerea fibrelor de colagen din tegu­ment, astfelîncât tăieturile seînchid mai uşorşi mai estetic.
Alti factori anatomici care vor fi luaţi în consideraţie sunt dispune­rea fibrelor nervoase ce inervează peretele stomach, direcţia în care merg fibrele musculare şi pozi­ţia tecilor de ţesut conjunctiv [apo-nevroze), astfel încât chirurgul să minimalizeze leziunile ce se produc prin incizia chirurgicală la nivelul peretelui belly.

Aceşti factori diverşi, alături de cerinţele particulare ale fiecărui caz medical institution în parte, duc la o varietate de incizii posibile, inclusiv cea mediană (pe linia de mijloc), paramediană şi transversa (stomachă).

Chirurgii folosesc un număr de incizii pentru a obţine accesul în cavitatea bellyă. Inciziile trebuie să allowă o expunere adecvată a zonei în timpul operaţiei.