Hepatita – Simptome si Cauze

Hepatita constituie o inflamaţie difuză a ficatului cauzată de alcool, medicamente (reacţii toxice sau supradoze] sau infec­ţii virale. Există numeroase virusuri care produc hepatită, iar printre acestea se numără mononucleoza infecţioasă şi HIV.

Termenul de „hepatită virală” se referă în mod tradiţional la infecţiile cu unul dintre aşa-numitele virusuri hepatice, dintre care în prezent sunt cunoscute cel puţin şase: A, B, C, D, E şi F. Dintre acestea, cele mai importante din punct de vedere clinic sunt virusurile hepatice A, B şi C.

Indiferent de tipul virusului implicat, hepatita acută urmează un tablou clinic destul de asemănător. Pacienţii prezintă iniţial o simptomatologie asemănătoare unei stări gripale blânde, cu greaţă, văr­sături şi pierderea poftei de mâncare, iar uneori stare generală alterată. Printre alte simptome semnalate, se numără:

■ Febră
■ Stare de oboseală Dureri abdominale Diaree.

Pe măsură ce virusul distruge celulele hepatice, apar frecvent icterul (coloraţia galbenă a pielii şi mucoaselor] şi urina de culoare inchisă.

Hepatita infecţioasă se trans­mite prin ingestia de apă sau ali­mente contaminate. Virusul pro­liferează în condiţii de igienă ali­mentară deficitară.

In cursul perioadei de incubaţie de aproximativ patru luni, VHA se înmulţeşte la nivel intestinal şi este prezent în fecale.
Eliminarea virusului se opreşte odată cu debutul simptomatolo­giei, astfel că atunci când se stabi­leşte diagnosticul, faza infecţioasă a trecut deja.

Boala trece neobservată la majoritatea persoanelor, iar cele mai multe dintre acestea se vin­decă fără niciun fel de tratament special, de obicei recomandându-se numai repausul la pat.

Denumită şi hepatită serică, aceasta se răspândeşte prin inter­mediul sângelui sau al secreţiilor contaminate ale organismului. în trecut se întâlnea frecvent infecţia posttransfuzională, dar în prezent programele riguroase de scree­ning pentru verificarea sângelui
donat au redus considerabil acest risc. Cea mai frecventă modalitate de transmitere este cea prin folosi­rea în comun a acelor la consuma­torii de droguri. Alte grupuri cu risc crescut sunt constituite de persoa­nele cu o viaţă sexuală promiscuă şi personalul medical.

Debutul este de obicei gradat, după o perioadă de incubaţie de una până la sase luni. Nouăzeci la sută dintre pacienţi se vindecă. Restul de cinci până la 10 la sută dezvoltă forme cronice de hepa­tită. Cazurile de hepatită fulmi­nantă sunt rare, iar rata de supra­vieţuire este foarte redusă.

HVC se transmite în mod similar cu HVB, dar contractarea pe cale sexuală este mai puţin probabilă. Este responsabilă de până la 80 la sută din cazurile de hepatită post­transfuzională. Perioada de incuba­ţie variază între şase şi nouă săptă­mâni, iar cele mai multe dintre per­soanele infectate nu sunt conşti­ente de acest lucru.

Majoritatea cazurilor de HVC sunt depistate prin efectuarea unor analize de sânge la persoane aparent sănătoase. VHC prezintă potenţialul cel mai ridicat de dez­voltare a hepatitei cronice – până la 75 la sută din cazuri – care este asimptomatică. Numai 50 la sută dintre persoanele infectate se vin­decă.

Virusul hepatitei A nu produce, de obicei. Cazuri severe de boală. După o perioadă de incubaţie de până la 40 de zile, pacientul devine febril, apoi apare icterul.

Virusul hepatitei A se răspândeşte cu uşurinţă în aglomerările populaţionale, în condiţii de insalubritate. Adeseori, epidemiile se dezvoltă în ţările în curs de dezvoltare.