Dinţii sunt fragili şi trebuie să avem grijă de ei. Pentru a-i păstra sănătoşi, sunt necesare, încă de la vârsta cea mai fragedă, spălatul regulat pe dinţi, tratamentul cu fluor şi o bună igienă alimentară.
In cursul ultimilor 10 ani, frecvenţa cariei dentare la copil a scăzut în ţările industrializate cu circa 35-50%. In pofida acestor progrese, ea rămâne, conform statisticilor OMS, al treilea flagel mondial.
De cele mai multe ori, apa potabilă nu conţine suficient fluor şi de aceea pasta de dinţi conţine mai mult. Administrarea de medicamente sau prezenţa de fluor în pastele de dinţi pentru a întări smalţul dentar permite remedierea respectivei carenţe.
ROLUL ALIMENTAŢIEI
Produsele zaharoase sunt nocive pentru dinţi şi nu sunt indispensabile într-o alimentaţie echilibrată. Consumarea lor trebuie ţinută sub control sau redusă. Copilul nu trebuie niciodată să se culce după ce a băut o băutură dulce sau a ronţăit o bomboană. Bacteriile care trăiesc în gură se vor hrăni cu aceste alimente şi le vor transforma în acid: acesta va ataca smalţul şi va provoca o carie. In cazul în care copilului dumneavoastră îi este sete în momentul culcării, daţi-i apă.
CAUZE
Trei factori pot altera sănătatea dinţilor:
– primul factor, cel mai important, este formarea plăcii dentare. Această substanţă, invizibilă cu ochiul liber, se lipeşte pe dinţi. Ea este compusă din resturi alimentare, din salivă şi din bacterii. Acestea din urmă se hrănesc cu particulele de zahăr şi de feculente; reproducându-se, ele secretă un acid care distruge smalţul dintelui şi sapă o gaură;
– al doilea factor este alimentaţia, excesul de zahăr fiind un adevărat flagel pentru dinţi;
– al treilea factor este legat de însăşi constituţia dintelui (robusteţe, calitate a smalţului).