REEDUCAREA TULBURĂRILOR DE DEGLUTIŢIE
Acest tip de reeducare se face în cazul persoanelor care, ca urmare a unei boli neurologice, şi-au pierdut reflexele necesare unei alimentări normale: aceşti bolnavi bălesc, au probleme de masticaţie, reţin alimentele în gură fără a reuşi să le înghită, le regurgitează pe nas sau le inhalează. La acest tip de reeducare contribuie atât chineziterapeutul, cât şi ortofonistul, care învaţă pacientul să înlocuiască reflexele proaste cu un control voluntar al deglutiţiei.
Reeducarea mersului. Atunci când este posibil (persoana poate să se ţină bine pe ambele picioare), pacientul învaţă să meargă fără cârje: în acest caz, pacientul trebuie să descompună diferitele mişcări ale mersului pentru a şi le însuşi din nou, să facă multe întoarceri complete (care sunt şi cauza căderilor), iar în cele din urmă, să înveţe iar să urce scările, în cazul unui pacient care nu se poate sprijini pe ambele picioare, se determină mai întâi dacă acel defect de sprijin este reversibil, apoi se corectează, dacă e posibil (tratarea unor dureri, întărirea musculaturii deficiente prin exerciţii adaptate etc.).
Dacă defectul persistă, pacientul este învăţat să meargă cu un baston (există diverse tipuri: rotund, cu trei picioare, pentru plimbare), în timpul reeducării, se pot folosi şi barele paralele.
Reeducarea tulburărilor urinare.
Este o reeducare foarte importantă, deoarece această tulburare fiziologică are un mare impact asupra bolnavului, care suferă, încearcă să şi-o ascundă, dar îi perturbă viaţa de zi cu zi într-atât, încât se vede nevoit să renunţe la unele activităţi şi rămâne blocat în casă.
Acest tip de reeducare se face în moduri diferite, în funcţie de tipul dc afecţiune: prin stimulare electrică, exerciţii de autosondaj etc.
ERGOTERAPIA
Ergoterapia este o disciplină a reeducării şi readaptării realizate prin diferite activităţi. Scopul acesteia este de a-i reda pacientului independenţa în viaţa de zi cu zi (toaletă, îmbrăcat, luarea meselor etc.) care îi este atât de necesară, învă- ţându-l cum să „se descurce“ altfel decât înainte de îmbolnăvire, prevăzând amenajarea mediului său de viaţă şi învă- ţându-l cum să şi-o organizeze: astfel, ergoterapeutul îl sfătuieşte să înlocuiască nasturii cu arici pentru a se îmbrăca mai uşor, îi indică aparate speciale ca să-şi pună şosetele, să folosească pahare cu toartă dublă şi fund înclinat etc.
Ergoterapeutul lucrează împreună cu chineziterapeutul în deprinderea anumitor mişcări (cum să se ridice, să se aşeze, să se culce pacientul), în alegerea unui scaun cu rotile sau în amenajarea spaţiului necesar plimbării.
ORTOFONIA
Misiunea ortofonistului este, după caz, să-l ajute pe pacient să-şi regăsească vorbirea, să articuleze cuvintele, dar şi să scrie, să calculeze şi/sau să facă raţionamente logice. Şedinţele de ortofonie se recomandă în boli foarte diferite, cum ar fi demenţa, bolile degenerative (boala Parkinson), accidentele vascularc cerebrale, leziunile creierului mic sau tulburările de limbaj (oral, scris sau citit).
Bolnavul este supus unei examinări înainte de a începe reeducarea, pentru a evalua starea laringelor, a corzilor vocale (în cazul tulburărilor de voce) şi a dinţilor (probleme de articulare sau de vorbire).