Efectele negative ale bauturilor carbogazoase

De ce consumam bauturi acidulate?

Acid
Acid

Sunt de acord ca in sezonul estival simtim nevoia sa ne piste cateva bule rotunde din paharul de bere sau de suc si, indiferent cat de mult vrem sa ne protejam organismul de eventualele efecte nocive, tentatia e atat de mare incat mai devreme sau mai tarziu tot cadem in ispita.

Asa cum fumatorii cunosc efectele toxice al tigarilor pe care le fumeaza insa nu se pot abtine, la fel se intampla si atunci cand vorbim despre bauturile acidulate. De obicei, omul regreta faptele facute atunci cand este prea tarziu. Ceea ce este suprinzator este ca numarul de persoane care consuma bauturi acidulate este intr-o continuua crestere, unele dintre acestea avand varste fragede.

De ce trebuie sa evitam bauturile acidulate?

Bauturile acidulate pot constitui un pericol pentru sanatatea noastra datorita continutului de dioxid de carbon, coloranti si zaharuri. Combinand, zilnic, bere cu racoritoare acidulate ne distrugem organismul in mod voit. Iata care sunt motivele pentru care aceste bauturi trebuie consumate mai rar.

In primul rand, de cand le punem pe limba, ele incep sa lucreze deteriorand smaltul dintilor. Apoi, odata ajunse in stomac, produc probleme mai ales in cazul persoanelor suferinde de gastrita acida, de ulcer si alte boli precum cancerul pancreatic. Cel putin asa releva un studiu efectuat in Japonia si care vrea sa ii dezarmeze pe consumatorii inraiti de sucuri dulci si acidulate.

Cu ce pot fi inlocuite bauturile acidulate?

O alternativa mult mai sanatoasa, lipsita de coloranti artificiali, zaharuri paguboase si dioxid de carbon este sucul proaspat obtinut relativ usor din simpla combinatie de fructe si legume alese dupa bunul plac: mere, pere, morcovi si piersici constituie un exemplu gustos si sanatos care inlocuieste cu succes orice nectar din comert.

In loc de o bautura dulce si acidulata, putem sa facem un mix de vitamine sau cruditati care sunt mult mai benefice pentru organism. Nu doar buzunarul este afectat de bulele de acid si colorantii inclusi cu generozitate in sticla de plastic, ci si corpul care ingurgiteaza cantitati semnificative de chimicale.

Desigur ca mai sunt costisitoare si din alt punct de vedere. Daca ne imbolnavim trebuie sa mergem la doctor unde platim si pentru consultatie si pentru tratament, ceea ce nu ne avantajeaza deloc. Pe deasupra, cresterea in greutate este un efect advers demn de luat in calcul.

Renuntati de azi la acid?

Invatati sa adoptati un stil de viata sanatos. O femeie gravida, spre exemplu, daca tine la sanatatea copilului ei va recurge la vointa pentru a inlocui tot ce este nociv in alimentatia sa cu o dieta bazata pe vitamine, minerale si fibre esentiale organismului. Asa trebuie sa procedam cu totii. Nu e placut sa ne doara ceva, sa mergem la doctor si sa urmam tratamente pentru vindecarea diverselor afectiuni. De ce sa nu renuntam chiar azi, din proprie initiativa, la obiceiurile care ne afecteaza orgaqnismul? Cei care beau mai mult de doua sucuri acidulate pe saptamana prezinta un risc mult mai mare sa contacteze un cancer pancreatic din cauza consumului exagerat de fructoza si zaharoza decat celelalte persoane.

Apa plata este cea mai recomandata, alaturi de sucurile din cruditati facute in casa, la storcator, cu conditia sa le consumati imediat pentru a evita oxidarea lor. Acestea vor fi un deliciu pe masa fiecaruia, la micul dejun, cand fructele se asimileaza cel mai bine, dar si in cursul zilei.

Cura de fructe este o desfatare pentru papilele gustative, pentru irigarea sangelui, a rinichilor, mai ales daca recurgeti la cura de pepeni. Cruditatile sunt reale surse de vitamine si minerale importante, antioxidanti esentiali, surse naturale de sanatate, un desert gustos. Mai mult, ele pot fi transformate cu usurinta in compot.

Adoptati un stil de viata sanatos si revigorant!

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *