>De la ficţiune la realitate
Tehnici
Există două categorii importante de donări:
► Prin scindarea unui embrion
Această tehnică, numită şi donare orizontală, reproduce artificial ceea ce se petrece în natură în cazul „gemenilor adevăraţi”. Ea constă în scindarea unui embrion, conceput cu ajutorul unui ovul şi a unui spermatozoid, în timpul primelor stadii ale dezvoltării sale. Oamenii de ştiinţă utilizează această divizare a unui embrion prin fecundare in vitro pentru clonarea anumitor animale de crescătorie (bovine, ovine şi iepuri), încă din anii ’90. în cazul omului, această tehnică a fost deja experimentată pe embrioni anormali, care nu erau viabili, putând permite efectuarea unor teste genetice pe un embrion geamăn, înainte de a-l transfera din nou în uterul matern.
► Prin transfer nuclear
Această tehnică, numită donare verticală, constă din prelevarea unei celule adulte diferenţiate (de exemplu, o celulă a pielii) şi injectarea acesteia într-o celulă care provine dintr-un embrion sau un ovocit care a fost, în prealabil, golit de nucleul său (şi astfel, de materialul său genetic). După diferite stimulări electrice şi/sau chimice, noul ansamblu fuzionează, pentru a da naştere unei celule care se va divide şi va forma un embrion cu acelaşi patrimoniu genetic ca şi nucleul celulei donatoare.
Finalităţi
► Clonarea reproductivă
► Clonarea terapeutică
Scopul donării terapeutice este acela de a se produce material viu, utilizabil ca „medicament”. în acest caz, embrionul uman este donat exact ca şi în cazul donării reproductive, dar dezvoltarea lui este întreruptă după câteva zile, în vederea colectării celulelor. Aceste celule embrionare sunt numite celule stern totipotente, deoarece ele sunt capabile să se transforme în oricare celulă a corpului uman. Acesta este avantajul principal al acestei tehnici, care nu este încă decât la început: cercetătorii speră să obţină, datorită acestei tehnici, celule diferenţiate (celule cardiace, musculare, nervoase) care ar putea să le permită tratarea unui număr mare de boli genetice sau legate de degenerescentă, cum ar fi diabetul, boala Alzheimer, boala Parkinson, anumite tipuri de cancer, cum ar fi leucemia etc. Sau, de ce nu, să repare sau să fabrice un organ în întregime… Donatorul ar putea fi şi primitor, mai ales că astfel nu există nici un risc de respingere.
Clonarea moleculară
Animalele
„medicamente”
Clonarea reproductivă permite fabricarea în lanţ a unor clone de animale de fermă (vaci, oi, capre), modificate genetic (sau transgenice), în vederea producerii de proteine sau de medicamente. Ea permite, de asemenea, crearea în serie a animalelor de laborator, toate identice (deci care prezintă, de exemplu, aceeaşi anomalie genetică). în concluzie, ea ar putea furniza organe pentru fiinţe umane, prin intermediul animalelor transgenice (xeno-grefe).
Dacă cercetătorii au reuşit să creeze clone de broaşte pornind de la celule embrionare încă din anul 1952, abia în anul 1997 s-a născut primul mamifer donat dintr-o celulă adultă: oaia Dolly. De atunci, clonarea s-a răspândit, încetul cu încetul, la toate speciile animale: porc, vacă, şoarece, iepure, maimuţă, pisică.
Legislaţie
In Franţa, legile bioeticii adoptate în anul 2004 interzic orice donare umană, indiferent dacă este vorba despre donare reproductivă sau terapeutică. Statele Unite, care s-au declarat, de asemenea, împotriva oricărei forme de donare umană, nu au încă o legislaţie clară cu privire la acest subiect (legislaţia interzice orice cercetare finanţată din fonduri publice asupra embrionului uman, dar nu precizează nimic cu privire la sectorul privat). Dimpotrivă, în Marea Britanic clonarea terapeutică şi experienţele legate de embrionul uman sunt autorizate încă din anul 2001.