Tuberculoza la adulţi
Tuberculoza este o cauză importantă de deces, în întreaga lume, fiind din nou în creştere în ţările dezvoltate. Cel mai frecvent, boala afectează plămânii, dar se poate localiza şi la nivelul altor organe din corp.
Tuberculoza (TBC) este o infecţie produsă de bacteria numită Mycobacterium tuberculosis. Ea poate afecta orice organ, dar cel mai frecvent sunt atacaţi plămânii. In secolul al XlX-lea, tuberculoza era responsabilă de aproximativ unul din cinci decese.
In prima jumătate a secolului al-XX-lea s-a observat, în ansamblu, o scădere a acestei cifre, probabil datorită îmbunătăţirii alimentaţiei şi a condiţiilor de viaţă, dar şi datorită descoperirii antibioticelor.
GRUPURI DE RISC
Pe lângă persoanele infectate cu HIV, mai există şi alte grupuri bine cunoscute, cu risc de a face tuberculoză:
■ Persoanele vârstnice;
■ Imigranţii din India şi Orientul îndepărtat (zone cu o incidenţă crescută a TBC-ului);
■ Personalul din spitale;
■ Persoane care au alte afecţiuni asociate (cum ar fi diabetul, leucemia şi alcoolismul) ce pot afecta mecanismele de apărare ale organismului împotirva infecţiilor;
■ Acele persoane care fac tratamente cu steroizi sau chimioterapice;
■ Persoanele ce trăiesc în condiţii de sărăcie (de exemplu, cei fără adăpost şi cei ce suferă de malnutritie).
Tuberculoza poate afecta orice organ din corp, inclusiv pielea. Anumite grupuri populaţionaie au risc crescut de a contacta TBC. Aceste grupuri includ persoanele fără adăpost şi cele ce locuiesc în spaţii suprapopulate şi prost ventilate.
Stadiile infecţiei
Tuberculoza este o boală contagioasă. Tusea duce la împrăştierea unor picături foarte mici ce conţin bacterii, ce pot fi inhalate în plămâni şi pot provoca boala.
Stadiile tuberculozei
Infecţia are trei stadii:
El Tuberculoza primară
Aceasta este situaţia în care TBC se dezvoltă la persoanele care nu au mai fost infectate. In jurul bacteriei, la locul infecţiei, apare o reacţie inflamatorie uşoară. De obicei nu apar simptome, zona de inflamaţie se transformă într-un nodul cu aspect brânzos [cazeificarei, apoi se vindecă (prin fibrozare] şi se calcidifică. Această calcifiere frecvent pe radiografia toracică.
Tuberculoza latentă
Bacteria are capacitatea de a supravieţui în interiorul pereţilor ce delimitează reacţia inflamatorie, fără a determina apariţia simptomelor, până când, din cauza unei scăderi a imunităţii, boala se reactivează.
Tuberculoza în faza post-prim
Aceasta este o infecţie la cei care au mai fost expuşi unei infecţii primare. Iarăşi, această reacţie se poate vindeca şi calcifica, dar de această dată se poate rupe în căile respiratorii, provocând apariţia unei pneumonii, sau se poate împrăştia prin sânge în ficat, splină, oase sau meningele de la nivelul creierului.
Această formă se numeşte tuberculoză miliară, deoarece organele au un aspect de parcă ar fi invadate de numeroase grăunţe de mei; de fapt, ele conţin zone întinse de depozite bacteriene. Simptomatologia acestui stadiu apare treptat, de obicei în câteva luni.
Radiografiile toracice ajută la stabilirea diagnosticului de tuberculoză. în acest caz, prezenţa a mii de noduli foarte mici la nivelul plămânilor indică prezenţa tuberculozei miliare.
Diagnostic si tratament
Modul cel mai sigur de a confirma diagnosticul de TBC este izolarea bacteriei din spută. Un proces de colorare special, ce are loc în laborator, va identifica bacteria; ca variantă, bacteria poate fi identificată prin însămânţare pe medii de cultură. Tehnicile moderne, mai eficiente, includ capacitatea de a detecta ADN-ul bacteriei. Uneori nu se poate obţine spută şi este necesară efectuarea unei bronhoscopii (examen endoscopic) pentru a putea preleva o probă de ţesut pulmonar. Câteodată se recoltează probe de ţesut din alte organe decât plămânii, pentru examinare microscopică.
Radiografiile toracice pot ajuta la punerea diagnosticului, arătând aspecte caracteristice, cum ar fi umbre şi calcificări în lobii superiori ai plămânilor.
TRATAMENT Tuberculoza
Dacă se administrează tratamentul corect şi pacientul ia zilnic medicaţia recomandată, pe o perioadă suficientă de timp, boala este de obicei eradicată. Există patru antibiotice folosite de obicei, toate cu administrare orală. Ele se folosesc în combinaţii, deoarece bacteriile sunt deosebit de greu de distrus. Medicamentele folosite sunt rifampicina, isoniazidul, etambutolul şi pirazinamida.
Tratamentul eficient presupune administrarea medicamentelor pe o perioadă totală de şase luni. Dacă boala s-a răspândit dincolo de plămâni, ar putea fi necesar ca această perioadă să fie mărită. Rezistenţa la medicamente a devenit o problemă în ultimii ani, astfel încât se pot lua în calcul şi alte antibiotice.
EFECTE SECUNDARE
Există un număr de efecte secundare asociate cu administrarea medicamentelor antitu-berculoase.
– Rifampicina
Principalul efect secundar este greaţa şi durerile abdominale, dar acestea sunt, de obicei, uşoare. Dacă pacienta ia pilule contraceptive, atunci se recomandă folosirea unor metode alternative de contracepţie, deoarece acest medicament poate interfera cu metabolizarea pilulei. Rifampicina este eliminată prin urină, lacrimi şi transpiraţie şi poate colora aceste secreţii în portocaliu aprins.
– Isoniazida
Acest medicament poate provoca probleme la ficat. El poate declanşa şi apariţia unor tulburări neurologice, cu furnicături şi amorţeli la nivelul mâinilor şi picioarelor. Acest efect secundar poate fi tratat prin administrarea de piridoxină [vitamina B6), care are rol de protecţie a nervilor.
– Etambutolul
Acesta poate provoca rareori afectarea gravă a vederii. înainte de administrarea medicamentului se indică un consult oftalmologie. Dacă apar modificări ale vederii, se opreşte administrarea medicamentului şi se acordă imediat îngrijiri medicale. In astfel de situaţii vederea îsi revine de obicei.
– Pirazinamida
La fel ca şi Isoniazida, acest medicament poate provoca leziuni hepatice, fiind necesară urmărirea regulată a funcţiei hepatice. Poate provoca de asemenea, dureri articulare, dar acestea răspund de obicei la aspirină.
Mărirea de volum a ganglionilor este de obicei un simptom al tuberculozei postprlmare. Alte simptome includ oboseala, pierderea în greutate şi tuşea (uneori cu sânge).
Profilaxia TBC
Deoarece malnutriţia reduce rezistenţa la boală, se recomandă o alimentaţie sănătoasă. Fumatul şi consumul excesiv de alcool reduce mecanismele de apărare în faţa bacteriilor, aşa încât ar trebui evitate. Descoperirea contacţilor permite identificarea tuturor persoanelor care au venit în contact apropiat cu o persoană infectată cu tuberculoză. Aceste persoane ar trebui testate pentru a controla dacă sunt sau nu bolnave, pentru a putea fi apoi tratate sau pentru a primi o serie scurtă de antibiotice, dacă au risc crescut de a face boala.
TESTUL HEAF
Este un test de imunitate, care se foloseşte înainte de vaccinare, şi care presupune injectarea subcutanată de tuberculină (o proteină ce intră în alcătuirea bacteriei), la nivelul antebraţului. Trei zile mai târziu zona este controlată urmărind înroşirea şi umflătura locală, ce reflectă imunitatea naturală a organismului. 0 reacţie neobişnuit de extinsă poate indica prezenţa unei infecţii active, ce necesită instituirea tratamentului.
Vaccinare TBC
Vaccinarea împotriva TBC (vaccinul Calmette – Guerin – BCG) constă din administrarea de bacterii vii ce şi-au pierdut capacitatea de a produce boala. Vaccinul stimulează sistemul imun, ceea ce duce la creşterea mecanismelor de apărare ale organismului, fără a provoca leziuni. Vaccinul este administrat în general la copiii în vârstă de 12-13 ani, la toţi nou-născuţii ai căror mame au fost infectate şi în acele zone în care există risc crescut de TBC. în România vaccinarea BCG este obligatorie la scurt timp de la naştere.