>O mâna de oase
OASELE ARTICULAŢIEI MÂINII
Descriere amanuntita si imagini
Oasele carpiene sunt dispuse pe două rânduri transversale, fiecare dintre aceste rânduri fiind format din patru oase.
► Oasele primului rând
Adică, oasele rândului care este situat cel mai aproape de radius şi ulnă. Aceste oase sunt, dinspre exterior înspre interior:
►osul scafoid, în formă de barcă, este cel mai frecvent afectat (în 70 % dintre cazuri) atunci când se produc fracturi ale carpului deoarece, în momentul unei căzături amortizate cu palma mâinii, unda de şoc se transmite de la osul capitat la radius, prin osul scafoid.
►osul semilunar, în formă de semilună.
► osul cuneiform, prevăzut cu trei unghiuri, este numit şi osul piramidal,
►osul pisiform, al cărui nume este dat de forma sa rotundă, care aminteşte de forma unei boabe de mazăre.
► Oasele rândului distal
Acestea sunt, dinspre exterior înspre interior:
►osul trapez, patrulater ale cărui laturi nu sunt paralele unele cu altele.
► osul trapezoid, patrulater care are două laturi paralele.
►osul capitat, în formă de craniu, cel mai mare dintre oasele carpiene. Capul său se articulează cu osul semilunar.
►osul hamatum, sau osul cârlig, denumit astfel deoarece este prevăzut cu o proeminenţă mare, în formă de cârlig.
► Canalul carpian
Spaţiul concav, format în direcţia ulnei din osul pisiform şi osul hamatum, iar în direcţia radiusului din osul scafoid si osul trapez, constituie, împreună cu retina-culul flexorilor degetelor (benzi fibroase ale aponevrozei profunde), canalul carpian. Prin acest canal trec tendoanele lungi ale flexorilor degetelor, precum si nervul median.
Articulaţia mainii
Mobilitatea acestei articulaţii este foarte importantă şi se realizează prin mişcări de flexie şi de extensie ale articulaţiei mâinii, şi ale articulaţiei mâinii cu antebraţul. Ea permite, de asemenea, mişcări laterale de înclinare spre interior a braţului şi a cotului, sau mişcarea cotului înspre exterior. Există două mecanisme articulare:
► Radio-cubital
Acest mecanism face legătura dintre extremităţile inferioare ale radiusului şi ale ulnei, permiţând efectuarea mişcărilor de pro-naţie şi de supinaţie (mişcare de rotaţie a palmei mâinii în jos, respectiv în sus), cu articulaţia radio-cubitală superioară.
► Radio-carpian
Faţa superioară a celor trei oase ale primului rând de oase carpiene (scafoidul, osul semilunar şi osul piramidal) se articulează cu extremităţile inferioare ale radiusului şi ale ulnei. Ceea ce permite efectuarea mişcărilor mâinii pe antebraţ: flexia mâinii dinspre înainte înspre înapoi, precum şi în lateral.
► Ligamentele
Articulaţia mâinii nu este prevăzută cu muşchi intrinseci, adică cu muşchi care îşi au originea şi care se inserează în aceasta. Dar, marea supleţe a articulaţiei mâinii este posibilă datorită existenţei suprafeţelor de cartilaj care acoperă partea inferioară a radiusului şi a părţii inferioare a ulnei, care se articulează cu oasele carpiene, prin intermediul unui ligament triunghiular. Pe de altă parte, numeroşi muşchi, mai ales sub formă de tendoane, traversează carpul, asigurându-i astfel mobilitatea sa extremă.
Fracturi ale articulatiei mainii
►Fractura Pouteau-Colles este una dintre cele mai obişnuite (ea reprezintă 80 % dintre cazuri). Situată la extremitatea inferioară a radiusului, ea antrenează deplasarea în spate a fragmentului inferior al acestuia, care îşi schimbă brusc poziţia şi pătrunde în corpul osului. Toate extremităţile inferioare ale radiusului pot fi afectate: în acest caz, este vorba despre o fractură cominutivă (multiplă) articulară cu fragmentarea epifizei radiale (extremitatea osului) şi deplasarea majoră a articulaţiei radio-cubitale. Totuşi, este posibil ca numai o singură parte a extremităţii inferioare a radiusului să fie fracturată: în acest caz, este vorba despre o fractură cuneană. Deplasarea fracturii se poate face înspre palma mâinii sau înspre partea posterioară.
►în cazul copiilor, există mai multe tipuri de leziuni frecvente, cum ar fi tasarea osoasă, care nu este o fractură propriu-zisă, ci o deplasare minimă, fără deformare aparentă, datorită solidităţii periostului, ţesutul care acoperă oasele. în schimb, fractura incompletă, numită „fractura în lemn verde”, deoarece este asemănătoare unei ramuri de lemn verde pe care încercăm să o rupem şi care cedează progresiv, în loc să se rupă dintr-o dată, este o dezlipire a epifizei. Ea apare mai ales la adolescenţi spre sfârşitul perioadei de creştere, perioadă în timpul căreia cartilajul este relativ fragil. Ea se limitează rareori la articulaţia mâinii, afectând adesea şi antebraţul.
Indicator ai vârstei
în vederea evaluării gradului de creştere al unui copil, se face o radiografie a articulaţiei mâinii stângi. Vârsta osoasă a carpului este un indiciu suficient, în general, pentru a se constata dacă dezvoltarea sistemului osos al copilului se produce normal.